[ 7] Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a ieşit odată [ 8] în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum sămăna el, tocmai [ 9] atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. [ 10] Hristos să nu tacă molcum şi să-şi caute de drum?

[ 12] — Da ce sameni acolo, om bun? întreabă el.

[ 14] — Ia, nişte pule samăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie.

[ 16] — Pule ai zis că sameni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise [ 17] Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, şi apoi se [ 18] tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-şi putea [ 19] stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieşit din gura lui [ 20] Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de [ 21] buruenos.

[ 23] Ţăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la [ 24] vremea prăşitului, a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială, [ 25] şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În [ 26] loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de [ 27] pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!…

[ 29] — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncuşoara mea de toată vara, zise [ 30] ţăranul, scărpinându-se-n cap şi trântind cuşma de pământ [ 31] cât ce putu. Asta n-am păţit-o de când m-a făcut mama… ’tu-i [ 32] maţele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de făcut? — ’Tu-i-aş descântecul [ 33] celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură.

[ 35] Şi cum şedea ţăranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng [ 36] de babă.

[ 38] — Bună-vremea, om bun, zise ea.

[ 40] — Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui ştiu eu, mătuşă, zise [ 41] ţăranul îndrăcit de năcaz…

[ 43] — Dar ce, Doamne iartă-mă, eşti aşa de măscărăgios, măi omule, [ 44] zise baba posomorâtă. Nu ţi-i oarecum să vorbeşti aşa, de faţă cu [ 45] o bătrână ca mine?

[ 47] — D-apoi cum să mai vorbesc şi eu, mătuşă, când vezi cum şi-a [ 48] făcut Dumnezeu râs de muncuşoara mea. Dă, la sărăcia în care mă [ 49] găsesc, pule-mi trebuie mie? Uite colo pe ogor, şi-apoi mai zi şi [ 50] dumneata dacă mai ai ce…

[ 52] Când se uită baba pe ogor, îşi pune mânile în cap de ce vede… [ 53] pule şi iar pule, belite şi răsbelite, în toate părţile.

[ 55] — Vai de mine şi de mine, nepoate! Asta încă-i una.

[ 57] — Ba dac-ar fi numai una, ce ţi-ar fi, mătuşa! Dar aşa sînt sute de [ 58] sute şi mii de mii, în cur să le ţii!… ’Tu-i aşa şi pe dincolo că [ 59] nu ştiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altăceva.

[ 61] — Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde [ 62] ştii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?

[ 64] — Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici duşmanilor mei, [ 65] mătuşă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăţie ca asta - să mănânci [ 66] pule în loc de păpuşoi! Ia învaţă-mă şi dumneata ce să fac? căci [ 67] pe mine nu mă mai ajunge capul.

[ 69] Stă ea baba oleacă pe gânduri şi apoi zice:

[ 71] — Nepoate, eu te-aş învăţa ce să faci ca să te desfaci de dânsele [ 72] răpede-răpede şi să scoţi bani înzăcit şi însutit decât pe [ 73] păpuşoi, dar ce mi-i da?

[ 75] — Ce spui, mătuşă? Învaţă-mă, că ţ-oiu da ce mi-i cere şi un [ 76] vrav de pule pe deasupra…

[ 78] Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima… căci îi curgea ochii [ 79] după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi de bârzoete…

[ 81] — Apoi iacă ce să faci, nepoate: încarcă-le în car şi le du la [ 82] târg că ai să le vinzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul să te [ 83] mănânce, acum trebuie să las ruşinea la o parte şi să te învăţ [ 84] cum ai să înveţi pe cumpărători a le întrebuinţa.

[ 86] — Că bine zici, mătuşă, ie spune-mi, rogu-te!

[ 88] — Când a fi să le vie dor de pulă, s-o şuere cum şueri oile la [ 89] strungă… şi atunci, numai să-ţi poată curul… Iară când s-ar [ 90] sătura de ea, să zică: ho! ho! haram nesăţios. Şi atunci pe loc se [ 91] moaie şi te descotoroseşti de dânsa.

[ 93] Şi drept dovadă, baba îşi înşfacă o mătrăgună, care era mai [ 94] mare, de pe un strujan, şi începe s-o puie în lucrare cum se cade…

[ 96] Ţăranul a încremenit, când a mai văzut şi asta…

[ 98] — Dar de unde ai aflat meşteşugul ista, mătuşă? zise el cu mierare.

[ 100] — Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcele, eu am tăiet lemne… [ 101] Nu mă mai întreba cum, şi zi bogdaprosti că ţi-am deschis ochii ce [ 102] să faci…

[ 104] Ţăranului atât i-a trebuit. Dă babei ce-i făgăduise, apoi se duce [ 105] acasă, îşi pune scoarţele la car şi-l înfundă bine, înjugă boii, [ 106] se întoarce la ogor, încarcă un car zdravăn de pule — şi la târg [ 107] băiete, cu dânsele de vânzare.

[ 109] Şi cum ajunge la târg, nici tu una, nici tu două, odată începe a [ 110] striga, cât îi lua gura:

[ 112] — Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene şi tari pentru jupânese [ 113] mari…

[ 115] O cucoană văduvă, auzind aşa vorbe din gura ţăranului, trimite o [ 116] slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i deie un colb…

[ 118] Slujnica se duce şi-l cheamă pe ţăran. Şi cum vine ţăranul, cucoana [ 119] îl şi ia la trei parale, zicând:

[ 121] — Dar bine, măi ţărane, ce porcării spui pe lângă cerdacul meu, [ 122] că te mănâncă mama dracului! Acuş te pun la scară şi-ţi trag o [ 123] bătaie, de te-or duce cu cerga acasă… Înţeles-ai?

[ 125] — Apoi, dă, milostivă cucoană, zise ţăranul scărpinându-se în [ 126] cap. Să ierte cinstită faţa dumneavoastră, ce să facem? Ia nişte [ 127] pule ni-a dat Dumnezeu şi le-am adus şi noi la târg, să vedem, n-om [ 128] puté prinde ceva parale pe dânsele, că ne mănâncă şi pe noi o [ 129] mulţime de angării şi nevoi de toate felul…

[ 131] — Măi ţărane, eşti nebun, ori cum eşti, de vorbeşti pleve de faţă [ 132] cu mine?

[ 134] — Ba, ferească Dumnezeu, cinstită cucoană, vorbesc vorbe sănătoase, [ 135] săracul de mine! Iaca să vă aduc una ca s-o vedeţi, dacă nu mă [ 136] credeţi… ’Tu-i-aş praznicul cui le-a plămădit, că m-a făcut să [ 137] întru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dac-ar fi de parte [ 138] femeiască, le-aş ţine pentru mine, dar aşa…

[ 140] Şi odată se duce la car şi alege un ştiulete de puloiu, care era mai [ 141] mare, şi cu dânsa de-a dreptul în casă la cucoană.

[ 143] — Iaca, cucoană, şagă-ţi pare dumitale asta? Vezi acum pe ce s-a dus [ 144] munculiţa mea de toată vara? Ş-apoi dumneata mă mai înghii şi cu [ 145] bătaie, că pesemne nu-s eu destul de bătut de Dumnezeu! ’Tu-i-aş [ 146] patruzecile cui ştiu eu să-i fut, că au început a mă lua lumea de [ 147] nebun…

[ 149] Cucoana vede acum că ţăranul are dreptate, şi se face a se uita [ 150] într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului şi la cinstita pulă din [ 151] când în când.

[ 153] — Bată-te focul să te bată, măi ţărane, că ticălos mai eşti!… [ 154] Ş-apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuinţa, când ar vré? [ 155] Nu-i vorbă, că mie una nu-mi face trebuinţă. Dar tare mă mier şi eu [ 156] de aşa comédie!…

[ 158] — Cum să se facă, cucoană! Să ierte cinstita faţa dumneavoastră, [ 159] ia, când vine cuiva poftă de dânsa, o şueri de câteva ori, cum [ 160] şuerăm noi oile la strungă, ş-apoi atunci, ţine-te la frecuş — cât [ 161] ce-i puté, că las’ dacă m-a da de ruşine. Iară când te-i mulţumi [ 162] şi-i vrea să te lese de frecuş, să strigi la dânsa: ho! ho! haram [ 163] nesăţios! Şi atunci îndată numai ce-o vezi că se trage înapoi [ 164] frumos, ca şerpele la apă dulce… Şi pe urmă, de câte ori ţi se [ 165] scoală… tot aşa să faci. Şi dacă nu te-i mulţămi, atunci să mă [ 166] blastămi pe mine.

[ 168] — Bată-te pustia să te bată, mojic măscărăgios, c-al dracului mai [ 169] eşti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masă… [ 170] Ia ieşi oleacă afară din odaie, ş-apoi te-oiu chema eu acuş, că am [ 171] oleacă de treabă…

[ 173] Ţăranul tace molcum şi iese. Iară cucoana, drept cercare, începe a [ 174] şuera nătărânga, şi atunci cinstita pulă face zbâc! în pizda [ 175] cucoanei… Şi dă-i, şi dă-i, de-i mergea colbul. Dar chita cucoanei! [ 176] Vorba ceea: baba bătrână nu se sparie de pula groasă.

[ 178] Şedea, sărmana, cum şede mielul la ţâţa oaei, până ce se satură [ 179] de supt. Cucoana era de cele mai tărtoşe:

[ 181] Strâmtă-n pizdă, tare-n şele,
[ 182] Crâşcă pula din măsele
[ 183] Că-i cam iute la oţele!

[ 185] În sfârşit, după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice încetişor: [ 186] ho! ho! haram nesăţios! pula atunci pe loc s-a muiet şi foflenchiu! [ 187] cade jos… Cucoana îndată o rădică cu mare sfinţenie şi o pupă [ 188] drept în bot… Apoi strigă pe ţăran în casă şi, luându-l cam pe [ 189] departe, zice:

[ 191] — Şi cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămăţii de-aiste, măi [ 192] ţărane?

[ 194] — Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia, mai astă primăvară, sămănând [ 195] păpuşoi în ţarină, a adus dracul — că mai bine n-oiu zice — doi [ 196] oameni pe acolo. Şi unul din ei, m-a întrebat: ce semăn? Eu să nu-mi [ 197] stăpânesc gura? M-a împins păcatul să răspund în ciudă că pule [ 198] samăn, să iertaţi dumneavoastră? Şi atunci el, pocit la gură sau [ 199] naiba îl mai ştie cum a fost, a blagoslovit cu amândouă mânile spre [ 200] ogorul meu din treacăt, zicând: Pule să dea Dumnezeu să se facă. Şi [ 201] cum vedeţi dumneavoastră, pule s-au făcut, cinstită cucoană. Şi [ 202] iac-aşa m-am făcut şi eu negustoriu de pule, fără ştirea lui [ 203] Dumnezeu. Şi, pula mea şi trei bani, ş-o căruţă de jidani, să ierte [ 204] cinstită faţa dumneavoastră.

[ 206] — Dar bine le mai zici pe nume, mânca-le-ai pe ceea lume!

[ 208] — Apoi, dă, cucoană, dac-aşa le cheamă, cum hastă pulă să le mai [ 209] zicem?

[ 211] — Măi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos şi cu Sfântul Petru? [ 212] Că numai ei sunt aşa făcători de minuni…

[ 214] — D-apoi dă, cucoană, mai ştiu eu cine să fi fost? Dumnezeu ori [ 215] dracul, să-i bag în pchizda mâne-sa, că mai bine nu le-oiu zice, să [ 216] ierte cinstită faţa dumneavoastră, că ştiu că mi-a făcut-o bună…

[ 218] — Dacă-i aşa cum spui tu, măi ţărane, apoi eu cred că tot Hristos a [ 219] fost. Şi de-aceea, hai să-ţi cumpăr şi eu una, spre aducere aminte de [ 220] anul când s-au făcut pe ogoară de cele care spui tu… căci după [ 221] mine aista-i semn de belşug.

[ 223] — Pule, vrei să zici, cucoană.

[ 225] — De-acelea, mânca-le-ai să le mănânci, că mult le mai porţi prin [ 226] gură.

[ 228] — Apoi dă, dac-aşa ni-i deprinsă gura, ce să facem? Iertaţi şi [ 229] dumneavoastră! Dar şi dac-a fi după vorba dumitale cucoană, apoi mult [ 230] stau eu şi mă mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altă treabă [ 231] decât numai să se-apuce de făcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne [ 232] iartă-mă, dar pulos trebuie să mai fie şi Dumnezeu acela, de-i plac [ 233] aşa de mult pulele! Însă mai ştii păcatul? Oiu face şi eu ca [ 234] dumneata, cucoană. Poate a vrut Dumnezeu să se cace cu bani în punga [ 235] mea, că de mult şade pustie — frântă de para n-am la sufletul meu. — [ 236] Ei, ce zici, cucoană, iei-ţi una ori ba? — că mă prea întârziiu cu [ 237] iarmarocul.

[ 239] — Apoi ce mi-i cere tu pe scârnăvia asta, zise cucoana, făcându-se [ 240] că i-i greaţă, oarecum… Vorba ceea: deie-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi [ 241] trebuieşte.

[ 243] — Apoi ce să-ţi cer, cinstită cucoană! Că să nu ne zbatem, mi-i da [ 244] cinci sute de lei în capăt şi pace bună.

[ 246] — Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar ştii că eşti de duh, măi [ 247] ţărane!

[ 249] — Apoi, dă, cucoană, mult mi-au asudat şi mie coaiele, pân-am [ 250] prăşit atâta amar de pule, şi le-am adus în halul ista, cum le [ 251] vezi… şi dacă de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la [ 252] ţărance de-a noastre ţi-ai găsit să mă pricopsesc? Că ele ar voi [ 253] să le dai câte-o testea de pule de-o para şi câte-un vraf pe [ 254] de-asupra… Aşa-i la noi la ţărani, băga-mi-aş, Doamne iartă-mă, [ 255] să-mi bag! să iertaţi de vorba cea proastă!…

[ 257] — Măi ţărane, dar trei sute de lei nu ţi-i deajuns?

[ 259] — Nici o leţcaie mai puţin, cucoană.

[ 261] — Patru sute, măi.

[ 263] — Nu se poate, cucoană.

[ 265] — Nici 450?

[ 267] — Ba nici 499 de lei şi 39 de parale. Nu te mai pune şi dumneata, [ 268] cucoană, pentru 50 de lei. Fă-mi încaltea o saftea să nu mai stea, [ 269] c-ai să ai o bunătate de pulă, de mi-i pomeni, şi mi-i îndrepta şi [ 270] la alte cucoane de-a dumneavoastră…

[ 272] — Hai, na-ţi 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva să te [ 273] obrăzniceşti să spui cuiva că mi-ai vândut mie măscarale [ 274] de-aiestea, c-apoi al tău e dracul. Înţeles-ai?

[ 276] — A…ra! cucoană, d-apoi eu grija asta o am, păcatele mele?

[ 278] În sfârşit, cucoana dă 500 de lei, îşi ia pula — şi ţăranului pe [ 279] ici i-i drumul, se duse-n treaba lui să vânda cum a puté şi pe [ 280] celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el [ 281] acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se-ntreabă.

[ 283] Dar ce mai atâta vorbă. Cum s-a dus ţăranul, cucoana cea pâşină [ 284] şi spăsită face o cutie de argint poleită cu aur, îmbodoleşte [ 285] sfânta pulă în bumbac, stropit cu aromate, o aşază şi-o încuie în [ 286] cutie ca pe un odor nepreţuit, ia cheia la sine, şi, când îi veneau [ 287] haghiţele, se aşeza gospodăreşte pe treabă, îşi astâmpăra pofta, [ 288] şi ca mai ba să-i ducă dorul, sau să mai umble pe apucate, ca până [ 289] atunci. Se închipuluise biata cucoană cât se poate de bine pentru [ 290] bătrâneţe…

[ 292] Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe moşia cucoanei ş-o [ 293] roagă de toţi Dumnezeii să-i boteze un copil. Cucoana, ca să nu strice [ 294] hatârul popei, pune caii la carâtă şi se duce cu dânsul în sat [ 295] să-i boteze. Şi după ce-i botează copilul, rămâne la popa la masă [ 296] în acea zi. Şi, la masă, luând şi cucoana mai mult un păhăruţ, [ 297] două de vin, — cum îi treaba oamenilor: ba, ia poftim luaţi-l macar [ 298] până la brâul preotesei, ba, atâta rău să fie! — pe cucoană o ia [ 299] vinul de cap, şi pe loc îi şi vine poftă de pulă… Ei! Ei! ce-i de [ 300] făcut? Dă cucoana să se ducă acasă, popa şi cu preoteasa n-o lasă.

[ 302] — Ai să mâi la noi în astă noapte, cumătriţă, ziseră ei, că [ 303] doar nu-ţi plâng copiii acasă.

[ 305] În sfârşit, cucoana scăpăra de dor de pulă…

[ 307] — Cumetre părinte, zise ea de la o vreme: dacă nu mă lăsaţi să mă [ 308] duc, ţine cheia asta, şi fă bine sfinţia-ta de te du acasă la mine, [ 309] deschide lădoiul de lângă patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie [ 310] de argint şi mi-o adă încoace, că-mi trebuie ceva dintr-însa: [ 311] chiţibuşuri de-a noastre, ştii, cum îi treaba femeilor…

[ 313] Popa, chitind că-s nişte daruri pentru preuteasă, pe dată şi [ 314] porneşte călare.

[ 316] Şi ajungând la cucoană acasă, umblă în lădoiu, ia cutia şi [ 317] porneşte grabnic cu dânsa înapoi spre casă.

[ 319] Era pe la amează, în mijlocul verii, şi da inima din popă de [ 320] căldură. Când, pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei [ 321] păduri, stă la umbra unui copac pletos să se răcorească oleacă. Şi [ 322] cum sta de se răcorea, îi dă dracul în gând să umble în cutie şi [ 323] să vadă ce-i acolo? Suceşte el cutia, o învârteşte şi nu ştiu cum [ 324] face de-o deschide. Şi când se uită înlăuntru, ce să vadă? Vede [ 325] coşgogemite mascara, învelită în bumbac stropit cu aromate… Atunci [ 326] popa, cuprins de mierare, începe a şuera. Şi cum se miera el [ 327] şuerând, pula face zmâc în curul popei!… Popa atunci începe a [ 328] răcni şi a zice: Doamne, izbăveşte-mă de vrăjmaş! Nu lăsa pre [ 329] robul tău de batjocora diavolului! Că ţie unuia am slujit şi afară de [ 330] tine pre altul nu ştiu! Dar toate erau în zadar. În sfârşit, dacă [ 331] vede popa şi vede că nu mai este scăpare, scoate bârneţul de la [ 332] izmene şi cu un capăt îl leagă de copac, iar cu celălalt capăt de [ 333] bârneţ leagă pula cum poate, şi unde nu începe popa a se zmunci şi a [ 334] cotigi în toate părţile, cum se zmuncesc boii la tânjală, când [ 335] trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagă el popa, răcneşte el [ 336] popa, cârneşte el popa, dar n- nădejde de scăpare, c-o dat peste [ 337] pulă mare…

[ 339] În sfârşit, oleacă de nu era să iasă sufletul din popă; când [ 340] noroc de la Dumnezeu, iaca o vacă, pe care o pălise strechea, căt pe ce [ 341] era să deie peste dânsul să-l zdrobească. Atunci popa, de spaimă, [ 342] începe a striga deznădăjduit: ho!, ho!, haram, mânca-te-ar lupchii [ 343] să te mănânce! Vaca dă în lături şi atunci numai iaca şi pula [ 344] iese din curul popei!… Şi când se vede popa scăpat, o şi croieşte [ 345] la fugă prin pădure ca un nebun, lăsând şi cal şi cutie şi pulă [ 346] şi bârneţ şi preuteasa şi cucoană şi tot, şi se ca mai duce în [ 347] toată lumea. Şi dus a rămas şi până în ziulica de astăzi.

[ 349] Sâmbătă, 1877, octombrie 22 — 1878, noemvrie 12